login inregistreaza-te newsletter Adrese magazine Plafar
Antreneaza-te

Echitatia sportul nobililor

Presupune sa petreci timp, mult timp, cu unul dintre cele mai frumoase animale din lume, calul. Un lucru benefic si pentru fizicul tau, dar mai ales pentru starea ta de spirit. Insa ca totul sa fie perfect atunci cand vrei sa calaresti, trebuie sa tii cont de cateva reguli simple
Daca esti la primele ore de echitatie, trebuie sa lucrezi cu un cal foarte bland si cu un instructor in care sa ai incredere. Oricata personalitate si inteligenta pare a avea un cal naravas, este bine sa-l eviti, pentru ca tu nu vei sti sa-i controlezi toate miscarile si vei fi aruncata din sa imediat. Asculta si intelege toate indicatiile pe care ti le da instructorul la prima intalnire cu calutul tau. Respecta tot ce iti cere instructorul, inclusiv modul in care te urci in sa, postura, mersul la trap, galop, stopul si, la final, ofera-i calului o rasplata: cativa morcovi proaspeti. Nu incerca figuri spectaculoase la primele lectii, pentru ca lipsa experientei te poate face sa cazi sau sa te sperii foarte tare. Si mai ales, greselile tale pot avea influente negative si asupra calului, care se poate accidenta sau care se poate speria la randul sau.
ECHIPAMENTUL
Desigur, cizmele de calarie fac parte din visul fiecarei femei care este in pas cu moda. Sacoul lung, pe talie, colantii albi, cizmele negre, manusile de piele si palariuta cocheta suna extraordinar de bine ca echipament pentru doamnele elegante. Insa tu nu uita ca echitatia este un sport de echipa si nu numai tu trebuie sa ai haine frumoase. Calul tau va avea nevoie de harnasament, de care nu te ocupi neaparat tu, dar va trebui sa verifici, inainte de fiecare cursa, daca saua, scarile si hamul sunt bine unse si potrivite, astfel incat sa nu chinuiesti prea tare animalul atunci cand vei vrea sa mergi la trap sau la galop. Acum, ca ai invatat aceste reguli sa vedem cum calaresti.
LA PAS, TRAP SI GALOP
La pas este ceea ce vei experimenta in primele ore de calarie, cu tine urcata in sa si cu instructorul care va tine calul de frau. Va fi o plimbare extrem de lenta, in care tu vei incerca sa iti mentii echilibrul, cu stomacul strans ori de cate ori calul va intoarce capul spre dreapta sau spre stanga. Nu trebuie sa te temi, pentru ca dupa doar doua sedinte vei dori sa mergi la trap. Trapul este un mers in fuga al calului, in care el va pasi in acelasi timp cu piciorul in fata si cu piciorul de dinapoi opus acestuia. La galop vei merge doar cand esti extrem de experimentata. Calul merge foarte rapid, intr-o succesiune de salturi, iar pozitia corpului tau va fi usor aplecata in fata, pentru a-ti pastra echilibrul.
INCA DIN ANUL 800 INAINTE DE HRISTOS, SCITII DIN ASIA CENTRALA AU INTELES IMPORTANTA ECHILIBRULUI CALARETULUI SI AU INVENTAT SCARITA
BENEFICII
Orice sport in natura are beneficii asupra organismului tau, insa a lucra cu un cal, care este un animal extrem de empatic si de frumos, iti poate ridica moralul dupa o zi grea de munca. Sunt foarte multe beneficii pentru persoanele care practica echitatia si este bine ca si copiii sa calareasca de la varste fragede, pentru ca, in primul rand, li se dezvolta musculatura, dar si pentru ca vor obtine o postura impecabila. Durerile de spate trec ca prin minune dupa orele de calarie. Oameni care au avut de-a face cu scleroza multipla spun ca echitatia are beneficii deosebite pentru echilibrul si mobilitatea organismului. Femeile care au practicat acest sport mai multi ani la rand au remarcat ca au stomacul foarte tonifiat, la fel si coapsele, iar musculatura picioarelor li s-a alungit. La calarie poti consuma intre 200 si 600 de calorii pe ora, totul depinzand de intensitatea antrenamentelor.

Adina Balan
ANTRENAMENT RAFINAT PENTRU TRUP SI SUFLET

LUCIAN HUGEANU, Instructor World Class at InCity
Calea Dudesti nr. 188,
sector 3, Bucuresti
Tel.: 031.432.86.00,
0720.020.974
E-mail:
madalina.tanasescu@worldclass.ro
www.worldclass.ro
We create shapes!
Echitatia este un cuvant care ne duce direct la gandul de relatie om-animal, definit mai exact ca si calaria corecta a unui cal. Cuvantul corect are valente speciale, pentru ca reprezinta nu numai atitudinea calaretului, ci si capacitatea de a controla calul. Calaretul are nevoie de o conditie fizica foarte buna pentru a obtine aceasta atitudine de nobil pe un cal. Pozitia acestuia presupune asezarea in saua de calarie, cu picioarele pozitionate de o parte si de alta a acesteia, cu genunchii
usor fl exati si bine fixati de pulpanele seii, cu pingeaua talpilor in scarite si calcaiele putin coborate, tinand darlogii in maini pentru a avea un contact usor cu gura calului, spatele drept (corect arcuit), bazinul usor spre inainte, pieptul scos, privirea dreapta, atent la mediul inconjurator, dar sensibil la potentialul si resursele calului. Pentru cei care iubesc acest sport nobil, recomand o pregatire fizica generala inainte. Aceasta se poate realiza in centrul WorldClass InCity, alaturi de un instructor personal, cu abordarea principalelor grupe musculare implicate in miscarea propriu-zisa, cat si pregatirea din punct de vedere al flexibilitatii necesare. De asemenea, recomand clasele de bosu din cadrul centrului WorldClass InCity - loc unde corpul se antreneaza foarte bine pentru necunoscut, ca urmare a instabilitatii pe bosu, asociata cu rezistenta aeroba. Daca la alte forme de miscare ne controlam propriul corp, in acest sport, calul ne impune o multitudine de miscari neprevazute initial, miscari care ne sunt benefice atat din punct de vedere al fizicului, cat si al psihicului. Si pentru ca sunt miscari neprevazute, sa nu uitati echipamentul de protectie obligatoriu. Va astept la centrul de fitness WorldClass InCity sa va pregatiti fizic pentru a merge cu incredere la centrul de echitatie.
Produse recomandate ENERGIE PENTRU CALARIE
Inainte si dupa lectia de echitatie, e indicat sa faci un dus cu un gel natural energizant. Ti-l recomandam pe cel de la Foucaud care are proprietati revigorante, fiind o adevarata desfatare pentru simturi, datorita concentratiei mari de uleiuri esentiale de lamaie, portocala, lavanda, cimbru si rozmarin.

GEL DE DUS ENERGIZANT - FOUCAUD
Parerea cititorilor despre acest articol
Adauga un comentariu
 
  • Plafar on Facebook