Complexul de superioritate

Cunosti legenda chipesului tanar care-si contempla frumusetea oglindita in apa? Se spune ca era atat de fascinat de el insusi, incat n-a fost capabil sa iubeasca pe nimeni altcineva si a sfarsit suferind, fiindca nu ajungea la chipul din apa. Dupa moarte, trupul sau s-a transformat intr-o floare. Oscar Wilde imbogateste legenda adaugand si suferint a apei, care se preschimba intr-un potir de lacrimi sarate. Surprinzator, apa nu-l plangea pe frumosul tanar, ci pierderea propriei imagini, reflectata in ochii acestuia. Il plang pe Narcis, dar niciodata nu am stiut ca el era frumos. Il plang pe Narcis pentru ca, de fiecare data cand se apleca deasupra apelor mele, eu puteam sa vad reflectata in fundul ochilor lui propria-mi frumusete. Tanarul se numea Narcis, iar floarea se numeste narcisa. Credinta puternica in propria importanta, sentimente de superioritate in raport cu ceilalti, aparenta atractiva, increzatoare, dornica de admiratie, dar aroganta - narcisicul. Narcisicul nutreste o admiratie excesiva fata de sine insusi, care-l impiedica sa-i aprecieze pe ceilalti la adevarata lor valoare. Daca totusi intra in relatii, se pierde intr- fuziune imaginara, considerandu- l pe celalalt un dublu identic.
AUTOAPRECIEREA SAU IMAGINEA DE SINE
Este ceea ce credem despre noi insine. Autoportretul calitatilor si defectelor ni-l schitam toata viata, reflectand experiente si relatii. Cautand confirmari, gasim in parerile celor din jur oglindiri mai mult sau mai putin fi dele ale realitatii. Ai nevoie de mult discernamant ca sa poti alege graul de neghina, deosebind corect oamenii onesti de cei prefacuti, invidiosi, lingusitori sau carcotasi. Ca sa obtii o imagine realista asupra ta, dupa ce te-ai studiat atent, incearca sa te vezi prin ochii celorlalti. Poti lua parerile altora drept reper, cu conditia sa fie persoane de incredere. In copilarie atat de mult m-am crezut geniu, incat pana la urma am si ajuns, zicea Salvador Dali - s-ar putea la fel de bine ca marele artist sa fi avut dintotdeauna constiinta propriului geniu sau sa fi reusit sa-si implineasca destinul prin puterea increderii in sine.
Ca sa fie dilema completa, Napoleon Bonaparte spunea: Cel mai primejdios sfetnic este amorul propriu.
Inconstient, cultul pentru perfectiunea propriei persoane nu permite apropierea de altii decat in masura in care par a fi la fel. Copiii se simt unici, de aceea pretind un statut privilegiat, se considera indreptatiti sa beneficieze de tratament preferential, sa fie mereu prioritari. Mergand pe firul legendei, apa simbolizeaza maternitatea. Daca in primele luni de viata bebelusul este in simbioza cu mama, in copilarie face saltul la egocentrism si se crede buricul pamantului. Centrati pe propria persoana, copiii trebuie sa creasca pentru a-si extinde perspectivele. Adolescentii recunosc ca au nevoie de admiratie, care le creeaza un sens al valorii interioare. La modul ideal, maturizarea duce la decentrare, relatii bazate pe respect reciproc si autoapreciere obiectiva, iar narcisicii nu reusesc acest lucru. Fixati in stadiile timpurii ale vietii, narcisicii raman copii eterni, dependenti de admiratia celor din jur, excesiv de sensibili la critica si frustrare, se simt superiori, sunt invidiosi, rautaciosi, aroganti. Copiii invata socializarea pe masura ce dezvolta empatie si respect pentru ceilalti. Pentru dezvoltarea inteligentei emotionale si cultivarea abilitatilor de comunicare, se pune din ce in ce mai mult accent pe empatie. A fi empatic inseamna sa te pui in pielea celuilalt, adica sa intelegi o perspectiva diferita de a ta.
100 DE TIPURI DE COMPLEXE GASIM IN CARTILE DE PSIHANALIZA, CEL DE SUPERIORITATE FIIND UNUL DINTRE CELE MAI DES INTALNITE IN ZILELE NOASTRE
DEPINDE CUM PRIVESTI
Ridica-ti ochii din text si priveste in jur cateva clipe. Prima impresie este ca ai cuprins cu privirea tot ce se poate vedea din locul in care te afli. Schimba-ti pozitia initiala si o noua perspectiva ti se va dezvalui. Vei observa lucruri noi pentru tine, dar care erau acolo si inainte ca tu sa le observi. Comunicarea inseamna atat limbaj verbal - ceea ce spunem explicit, cat si nonverbal - implicit gesturi, mimica, atitudine. Uneori cei care ne privesc au puterea sa vada mai mult sau altceva decat intentionam sa aratam. Doi psihologi americani, Joseph Luft si Harry Ingham, au elaborat in anii 50 un model de reflectare a relatiilor dintre oameni, care ofera un tablou complet al diferentelor dintre ceea ce intentionam sa comunicam si ceea ce percep ceilalti. Fereastra Johari se imparte in patru cadrane, care descriu specificul schimbului de informatii dintre oameni. Cele patru cadrane cuprind toate combinatiile posibile:
EU STIU - TU STII - primul cadran este deschis, precum o arena si reprezinta situatia optima de interactiune sociala. Fiind o relatie de transparenta deplina, nu poate fi valabila cu toata lumea, de la inceput. Cu toate acestea, daca te prezinti autentic, speculatiile celorlalti sunt diminuate simtitor.
EU STIU - TU NU STII - cadranul de fatada iti apara interesele. Aici sunt aparentele pe care le afisezi si secretele pe care nu vrei sa le divulgi.
EU NU STIU - TU NU STII - este aria informatiilor inca nedescoperite de nimeni. De aceasta zona de maxima incertitudine apartin si lucrurile considerate in mod eronat de la sine intelese, care nu se mai pun in discutie si duc la neintelegeri.
TU STII - EU NU STIU - cadranul orb contine aspectele pe care le afisezi fara sa-ti dai seama, dar care sunt observate din exterior. Este unghiul mort, in care ai cel mai putin control si care iti releva fata ascunsa, vulnerabilitatile. De la cei apropiati poti primi informatii utile despre felul in care te vede lumea. O privire din exterior aduce un plus de obiectivitate. Se pare ca personalitatea are mai multe fatete: de la manifestarea efectiva - cum este in realitate, la personalitatea ideala - cum ai vrea tu sa fie si autoevaluarea subiectiva - cum crezi ca este, la personalitatea proiectata - cum crezi tu ca te vad ceilalti, pana la impresia creata - cum vad ceilalti. Dar oare este de dorit ca imaginea pe are o avem despre noi sa corespunda intru totul cu cea pe care o au ceilalti? Exista argumente pro si contra in aceasta privinta. Din pacate, realitatea tinde sa demonstreze ca daca te vei subestima, te va crede toata lumea, iar daca te vei supraestima, nu te va crede nimeni. Seamana un pic cu legile lui Murphy?
ECHILIBRUL INTRE CUM TE CREZI SI OCHII LUMII
In primul rand, felul in care te raportezi la ceilalti incepe cu impresia pe care o ai despre tine. Felul tau de a fi ajunge la suprafata inaltandu-se pe edificiul imaginii de sine. Sa ne gandim la orgoliosul care incearca sa-si impuna punctul de vedere intr-un mod autoritar si intolerant. Aroganta lui, pornita dintr-o supraestimare a valorii personale, nu face decat sa deranjeze, atragand antipatii si dispret. Rezultatul este un efect paradoxal, contrar asteptarilor pe care le are. De cele mai multe ori, acela care se crede cel mai tare din parcare se bazeaza pe o imagine de sine idealizata, iluzorie si fragila - este rege intr-un castel de nisip. In general, oamenii resping instinctiv atitudinile sfidatoare. Dispretul naste furie, iar furia violenta. Astfel, iluziile grandomaniace sunt ridiculizate si degenereaza in conflict. Putini reusesc sa vada nesiguranta si nevoia de sprijin din spatele mastii. Dincolo de aparente sta o imagine de sine fragila si extrem de vulnerabila la critica. Ca masura de precautie, pentru a mentine un bun contact cu realitatea, nu respinge criticile, ci judeca-le la rece si ocoleste capcanele iluziei!
ADULTUL CARE SE CREDE SUPERIOR
Dezinteresul pentru lumea exterioara si refugiul in sine permit o supraestimare iluzorie. Adultul narcisic se poarta copilareste, subestimeaza provocarile, pretinde ca le stie pe toate. Arogant si indiferent fata de cei din jur, pe care atunci cand nu-i invidiaza si nici nu-i dispretuieste, cauta sa-i exploateze, narcisicul le pretinde tuturor admiratia. Pentru a evita durerea deziluziei, narcisicul respinge orice contact autentic cu realitatea, fiind de cele mai multe ori o persoana singuratica, retrasa sub masca autosuficientei. Suferintele timpurii consolideaza o viziune sumbra asupra realitatii. Narcisicii cred ca toate relatiile sunt sortite esecului si se tem ca vor sfarsi raniti sau umiliti, tradati sau parasiti.
Complexul de superioritate se manifesta prin vanitate si cochetarie excesive, plus dorinta de a-i subjuga pe cei din jur.
DECLANSAT DE UN COMPLEX DE INFERIORITATE
BLOCAREA AFECTIVITATII duce la formarea complexului de inferioritate si compensarea lui in complex de superioritate prin nevoi de putere si control. Complexul de inferioritate isi are radacinile in copilarie, cand suntem cu adevarat in inferioritate si dependenta. Este normal si folositor, in masura in care te ajuta sa-ti vezi lungul nasului. Problema apare atunci cand accentul cade pe defecte si dezavantaje, in detrimentul calitatilor si avantajelor, fara ca acest sentiment sa poata fi depasit rational.
COMPLEXUL DE SUPERIORITATE se bazeaza pe opinii si pretentii exagerate fata de sine si fata de ceilalti. Exteriorizat, se exprima printr-o atitudine masculina, comportament tiranic, aroganta si falsa modestie.
NEVOIA DE PUTERE declanseaza tendinte pronuntate de control, posesiune si atitudine dominatoare in raport cu persoanele apropiate. Daca s-ar putea descarca in societate, relatiile cu cei din jur n-ar mai avea de suferit. Nevoile de putere, posesiune si control ar putea fi satisfacute in mod rezonabil, prin accederea la functii de conducere, recunoastere sociala si castiguri banesti.
EXISTA UN NUMAR LIMITAT DE NEVOI, dar un numar infinit de dorinte. Nevoile sunt vitale si trebuie sa fie satisfacute. Daca do rintele neimplinite te intristeaza, nevoile frustrante te pot perturba pana la a te scoate din circuit. Efectul este vizibil in cazul nevoilor fiziologice, dar compensarile ascund ne voile mai apropiate de varful piramidei. Recunosti un om obosit cu mult mai usor decat un om care nu s-a simtit niciodata iubit de parinti.

ALESSANDRA MUSTAREATA, psiholog