login inregistreaza-te newsletter Adrese magazine Plafar
Parerea-specialistului

Tratamente pentru ameliorarea vederii

Buna ziua, de cativa ani ma confrunt cu o problema de vedere - imi apar pete in campul vizual, care difera de la o zi la alta. Am fost la un medic oftalmolog, care mi-a zis ca am vederea buna si m-a trimis sa-mi fac analize de sange. Adevarul e ca vad bine si la distanta, si aproape, dar ce as putea sa fac sa scap de aceste pete care, uneori, sunt deranjante? Poate exista remedii naturale care mi-ar putea fi de folos. Sper sa ma ajutati, va multumesc mult! (DANIELA BORDEIANU, E-MAIL)
Aparitia, pe campul vizual, a mustelor volante numite miodezopsii este cauzata de umbra produsa pe retina de agregate proteice sau detritusuri celulare din corpul vitros. Prezenta lor este, in majoritatea cazurilor, benigna, fiind mai frecvent intalnite la persoane cu miopie, odata cu inaintarea in varsta. Desi nu sunt considerate patologice, miodezopsiile pot fi suparatoare, uneori impunandu-se tratament (vitrectomia, laser vitreoliza sau vitreoliza enzimatica). Miodezopsiile par a fi mai frecvente la persoanele stresate, cu alergii alimentare, candidoza, diabet zaharat. Aparitia lor brusca sau intensificarea fenomenului necesita examinare oftalmologica de urgenta, in aceste conditii miodezopsiile fiind semne ale unor afectiuni severe (dezlipire de retina, uveita posterioara). Abordarea medicinii alternative presupune integrarea analizorului vizual la nivel energetic, fizic si psihic in cadrul intregului organism. Tratamentul local nu este neaparat indicat, punandu-se accent pe factorii favorizanti ai procesului. Medicina traditionala chineza considera ca problema e generata de congestia ficatului, rinichilor si intestinului gros. De aceea, se folosesc remedii cu rol de dispersie si inlaturare a excesului de fluid, plante depurative si laxative, precum si plante cu tropism hepatic, administrate pe cale orala, in decoct. Se folosesc combinatii de plante cu actiune purgativa si coleretica: rubarba, Polygonum multiflorum, psyllium, cu rolul de a scadea caldura umeda la nivel digestiv. Se adauga Scrophularia nodosa (bubernic), Rehmannia chinensis (Shu di Huang), bujor, crizanteme, cu efect diuretic. Mai sunt utilizate: Bupleurum falcatum, Angeli ca sinensis - Dong Quai (angeli ca chinezeasca), Gardenia, Glycyrrhiza glabra (lemnul-dulce), Coleus bar batus, Ginkgo biloba, Cynara scolymus (anghinare), Taraxacum officinalis (papadie).
SE IMPUNE SCHIMBAREA STILULUI DE VIATA
In viziunea medicinii complementare vestice, mustele volante se coreleaza cu stresul si excesul de proteine in alimentatie, terapia fiind, in primul rand, nutritionala si de schimbare a stilului de viata. Se recomanda metode de relaxare si meditatie, concomitent cu masuri dietetice: dieta hiposodata, consumarea unei cantitati mari de apa zilnic, sucuri de fructe si legume, scoaterea din alimentatie a proteinelor animale, a fructelor oleaginoase ce pot fi alergizante (alune, nuci, fistic etc.). Se pot consuma peste, soia, seminte de floarea-soarelui si susan, cereale integrale; se evita cafeaua, ceaiul, alcoolul; alimentele vor fi fierte sau coapte, nu prajite; se vor evita legumele din familia solanaceelor (vinete, rosii, cartofi, ardei). Cel de-al treilea nivel de abordare urmareste reducerea proceselor degenerative de la nivelul corpului vitros, prin utilizarea de suplimente nutritionale. Se folosesc combinatii de extracte din plante cu rol de ameliorare a circulatiei locale, cu rol antioxidant si de reducere a proceselor degenerative: Ginkgo biloba, Vaccinium myrthillus, Cynara scolymus. In general, se recomanda suplimente nutritive cu vitamine si antioxidanti naturali, acizi grasi omega-3, L-lizina.
90% DIN INFORMATIILE DIN MEDIUL INCONJURATOR LE PRIMIM PRIN INTERMEDIUL VEDERII









DR. LARISA IONESCU CALINESTI, Medic primar medicina interna
CONSUMA AFINE!

Afinele (fructele de Vaccinium myrthillus) ocupa un loc aparte in ingrijirea oculara, prin continutul in vitamine si antioxidanti naturali: 3%-7,5% antocianozide (mirtilozida A si B), procianidoli (B1, B4), flavone, tanin catehic
(catechol, epicatechol), zaharuri, acizi organici, vitamine (A, C), alcaloizi chinolizidinici (mirtina si epimirtina). Au actiune capilaro- si vasoprotectoare (factor P- antocianozide), antioxidanta - scavenger de radicali liberi, antiinflamatoare, inhibitoare a enzimelor implicate in degradarea matricei conjunctive (elastaza, colagenaza, hialuronidaza), inhibitoare a glicarii proteinelor (cu rol in modificarile generate de diabetul zaharat).
Produse recomandate PENTRU OCHI DE VULTUR
Ochii sunt lumina sufletului, de aceea e bine sa te ingrijesti din timp de sanatatea lor. Fie ca vrei sa tratezi probleme de vedere, fie ca vrei sa previi afectiunile ochilor, apeleaza cu incredere la capsulele Betacaroten de la Medica si la Ceaiul oftalmic de la Hypericum.

BETA CAROTEN-MEDICA

CEAI OFTALMIC-HYPERICUM
Parerea cititorilor despre acest articol
Adauga un comentariu
 
  • Plafar on Facebook