Cicoarea

Specie perena, cu tulpina dreapta, cu o rezeta de frunze bazilare, cu radacina puternica verticala, groasa de 1-1,5 cm si lunga pana la 1 m. Florile de culoare albastra sunt grupate terminal si la axilele ramurilor principale. Este raspandita in pasuni si fanete, pe marginea drumurilor (de unde nu trebuie recoltata), din zona de campie pana in cea montana.
COMPOZITIA CHIMICA
Partile aeriene ale plantei contin un glicozid (6-7 - dioxicumarina) numit si cicorina, precum si inulina, arginina, colina, acid dicafeil- tartaric, levuloza, minerale bogate in fier, fosfor, calciu etc. Latexul din radacini contine substant e de natura terpenica amare: lactucina si lactupicrina, inulina, intibina, fructoza, pentozane, colina, alfa si beta-lactucerol, taninuri, ulei esential, rezine, substante minerale.
ACTIUNE BIOLOGICA
Datorita substantelor amare, inulinei si colinei, materia prima (partile aeriene si radacinile) are proprietati amare-colagoge. Infuziile si decocturile contribuie la purificarea ficatului si a splinei, in tratamentul imediat dupa icter. Date mai recente (1998) au demonstrat o scadere remarcabila a colesterolului rau din sange. In cazul preparatelor culinare prajite in grasimi (fara apa), decoctul din planta constituie un factor de protectie pentru artere. Alte cercetari, tot recente, au demonstrat efecte binefacatoare in cazurile de tahicardii. O alta actiune biologica este ca preparatele standardizate pe baza de cicoare neutralizeaza aciditatea gastrica. Actioneaza si in litiazele biliare.
RECOMANDARI
Datorita inulinei si colinei, atat partile aeriene, cat si radacinile au proprietati eupeptic-amare (usureaza digestia) si colagoge (favorizeaza evacuarea vezicii biliare). Au si actiune hipoglicemianta, in special in diabetul de tip II si antitiroidiana.



OVIDIU BOJOR, Dr. Farm., Presedintele Patronatului Planta Romanica